Cat de-ntuneric e mai jos de noi?
Cei care sapa, cat sunt de goi?
Si e lung...cat de lung e drumul,
Prin tunelul cel stramt?

Mare-i lumina de-afara,
Si multi n-au vazut-o nicicand,
Acolo vesnic e seara,
Sub pamant!

Sarpele umbla gatit in culori,
Dar ochii-i sunt plini de lacrimi de dor...
Si e lung..., cat de lung e sarpele?
...Si culorile-i plang...

Megi, mergi usor, cu-n singur gand!
Sa, sarpe, haide, ia-ti avant!
Iese sarpele-afara,
Ei il vaneaza si-l prind,
Dar musca si el prima oara
Si scapa, scapa fugind.

La cartita buna, atotstiutoare,
Sarpele-alearga si lacrimi ii curg:
-Spune-mi de ce pe-al zorilor soare
Sa-l vad pot eu doar in al vietii amurg?

-Pana si vocea ti-e inselatoare...
Chiar nu vezi ca poti si tu fi altfel, oare?
Culorile tale si-a ta stralucire
Ascunde-le-adanc, sub pamant!

...Ahhh, ce-i mai spunea! El, trist asculta...
Acum e schimbat, cenusiu imbracat!
-Sarpe, tot trebuia! Spune, ce intunerïc era!